PROZOPOPEE s.f. Figură retorică prin care oratorul sau scriitorul se adresează lucrurilor neînsuflețite, unui absent sau unui mort ca și cînd ar fi de față, ori le face să vorbească prin expunerea lui ca niște ființe vii; personificare. [Pron. -pe-e, var. prosopopee s.f. / < fr. prosopopée, lat. prosopopoeia, cf. gr. prosopon – persoană, poiein – a face].