PĂPĂDIE, păpădii, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, avînd frunzele lungi, crestate, florile galbene în formă de rozetă, tulpina terminată cu un capitul, iar fructele cu o umbreluță de peri sînt strînse într-un pămătuf; crește prin finețe, pășuni, grădini etc. (Taraxacum officinale). A trecut întîi o boare Pe deasupra viilor, Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. TOPÎRCEANU, P. 34. Dar deodat’ s-aude-un țipăt, Și din-nalta bălărie Sare o fetiță blondă Ca un fir de păpădie. IOSIF, V. 47. ◊ (Cu sens colectiv) Pe o margine de cîmp a înflorit așa de multă păpădie, încît se părea că deasupra ierbii a căzut o ușoară ninsoare. SADOVEANU, O. III 299.