RESTEU, resteie, s. n. Fiecare dintre cele două bețe în formă de cui, făcute din fier sau din lemn, cu care se închid laturile jugului, pentru a reține grumazul animalului. Un resteu de carpăn, gros și vînjos. MARIAN, O. I 347. Cum? ziseră bărbații înspăimîntați, scăpînd resteiele din mînă. CREANGĂ, P. 14. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu resteul = a se purta (cu cineva) cu asprime, a-l amenința. – Pl. și: restele (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 208), resteuri (POPESCU, B. III 147). – Variante: răsteu (POPA, V. 71, HOGAȘ, DR. II 284), restei (TEODORESCU, P. P. 624) s. n.