rîndaș În general rîndaș este explicat prin rînd (slugă de rînd, DU, slugă pentru lucrările de rînd, TDRG, cu îndoială, și CADE, fără îndoială ; acela ce servește cu rîndul, Scriban ; vezi și DLRM). Nu se vede însă întrucît rîndașul este mai de rînd decît alte slugi sau întrucît lucrările pe care le face el sînt mai de rînd. Această obiecție ar privi și explicația dată de I. Bărbulescu, Individualitatea limbii române și elementele slave vechi, București, 1929, p. 251, unde se ia ca punct de plecare un vs. рѧдашь. De aceea G. Pascu, Suf., p. 348, recurge la altă explicație, care se potrivește mai bine cu înțelesul: rîndaș ar fi derivat de la rîni. Dar nu se vede de unde ar proveni -d-. Rîndaș este însă evident un nume de agent și ca atare poate proveni nu numai de la substantivul rînd, ci și de la verbul rîndui, cu care se potrivește mult mai bine ca înțeles. Dacă la unele derivate nu se poate afirma cu siguranță că au la bază un verb, deoarece există paralel un substantiv: certaș (certa și ceartă), cinstaș (cinsti și cinste), doinaș (doini și doină), duhănaș (duhăni și duhan) și altele, există totuși și derivate formate sigur de la verbe : cercetaș, complectaș, ucigaș și altele. Chiar pentru o formație în -aș de la un verb în -ui se găsesc modele : făptaș (mai curînd de la făptui decît de la faptă, cel puțin în conștiința vorbitorului actual), hăitaș (mai curînd de la hăitui decît de la haită ; DA îl explică prin „om care hăituiește”); pizmaș, mai curînd de la pizmui decît de la pizmă.