salinitate, (engl.= salinity), 1. parametru chimic al apelor naturale, apreciat prin masa sărurilor dizolvate în 1 000 g apă, cu condiția ca bicarbonații și carbonații să fi fost convertiți în oxizi, bromurile și iodurile în cloruri, iar substanța organică să fi fost complet oxidată. S. baz. lacustre și marine este influențată de condițiile climatice locale, de circulația apelor în baz. și de aportul de ape dulci. S. medie a oceanelor este de 35‰ dar, în diferite mări, poate varia în limite largi (M. Moartă 288 g/l, M. Roșie 48 g/l, M. Neagră 18-22 g/l etc.). S. apelor marine influențează direct procesul de sedimentare chimică a evaporitelor, posibilitatea de dezvoltare a vieții și, deci, sedimentarea organogenă, depunerea coloizilor și a materialului pelitic în suspensie, evoluția proceselor de diageneză etc; 2. salinitate, facies de ∼, cantitatea totală de săruri dizolvate la un litru de apă de mare, când toți carbonații au fost convertiți în oxizi, bromurile și iodurile înlocuite prin cloruri și materia organică oxidată. Valoarea medie a s. apelor marine este de 35%o (35 g/l). În funcție de s., mediile naturale pot fi separate în f.s., astfel: la valori de S = 0,005%o – f. dulcicol (în ape curgătoare și lacuri); S = 0,05-5%o – f. oligohalin (în lacuri și unele mări închise); S = 5-16,5%o – f. salmastru (în unele mări marginale sau închise – M.Caspică); 16,5-30%o – f. brachihalin (în mări semiînchise – M.Neagră); S = 30-50%o – f. marin normal, S > 50% – f. hipersalin (în lagune și unele golfuri).