SCÎNCET, scîncete, s. n. Plîns (înăbușit, întretăiat, întrerupt), geamăt; scînceală, scîncitură, scîncit. Cînd m-am răsucit în așternut, am slobozit un scîncet de durere. SADOVEANU, N. F. 87. În grupul femeilor s-au mai auzit și alte scîncete, înfundate în batiste sau șorțuri. SAHIA, N. 93. Sta cu ochii închiși. Și numai cînd auzi un slab scîncet deschise mari ochii, care licăreau umblînd după copil. BART, E. 383. ♦ Vaiet (de păsări, de animale). Rîsul lui Gîngu și scîncetul cîinelui prin somn se întovărășiră îndelung, în noapte. C. PETRESCU, S. 36. Aceste închipuiri le trăia Zaharia Duhu... ascultînd scîncetul cocorilor în întunecimile înalte. id. R. DR. 49.