SEVAI s. n. (Turcism învechit) Țesătură de mătase cu fir. Cealaltă mînă o ținea înfiptă în brîul galben, un taclit lat, care-i strîngea anteriul de sevai verde. CAMIL PETRESCU, O. II 39. Tînăra fecioară se arătă... cu auritul văl de beteală răsfirat pe un biniș de sevai alb. ODOBESCU, S. A. 93. Banul, îmbrăcat în anteriu de sevai subțire. FILIMON, C. 143. – Variantă: suvai (CAMIL PETRESCU, O. II 94) s. n.