SEVER, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care judecă și pedepsește fără indulgență, care cere îndeplinirea cu strictețe a obligațiilor; exigent, pretențios, riguros, strașnic. Eram... stăpînit de o salutară teamă față de severul moșneag de pe catedră, dascălul meu de latinește. GALACTION, O. I 57. Din prag simțeai că intri în locuința unui om sever. VLAHUȚĂ, O. AL. II 83. ◊ (Adverbial) Șeful (sever): Ce poftești d-ta? SEBASTIAN, T. 189. Miron Iuga o ascultă puțin cu ochii mari și pe urmă o opri, sever. REBREANU, R. I 254. ♦ Care exprimă severitate, lipsit de blîndețe, grav; p. ext. solemn. Chelnerul aștepta înclinat de mijloc, cu fața rasă, neclintită și severă. C. PETRESCU, Î. I 5. 2. (Despre noțiuni abstracte) Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu recunoaște circumstanțe atenuante; aspru, rigid. A stat închis doi ani la o mănăstire, Plumbuita, în condiții extrem de severe și de mizerie. SADOVEANU, E. 49. Ordine superioare, severe ca toate ordinele superioare, impuneau măsuri extreme. BRĂESCU, V. A. 95. 3. Sobru, auster. Arhitectură severă.