SIHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri. Într-o margină de sihlă Stă mașina la odihnă Sub cetini adăpostită. DEȘLIU, M. 48. În sihlă, țipătul păsărilor sălbatice se îngîna metalic cu ecoul văgăunilor. C. PETRESCU, S. 215. Sihla mută se-nfioară. Speriat dintr-un hățiș, Pui sfios de căprioară A ieșit la luminiș. TOPÎRCEANU, S. A. 23. – Variante: silhă (COȘBUC, P. I 161), țihlă (SADOVEANU, O. III 355) s. f.