smicea Sîmcea „vîrf (de cuțit, de munte)” a fost explicat prin lat. *senticella, diminutiv de la sentis „spin”, etimologie cu drept cuvint respinsă de Densusianu, HdLR, I, p. 38 (totuși menținută de PEW, TDRG, REW, DLRM, Scriban). Cu mai multă probabilitate Candrea, „Buletinul Societăței filologice”, I, 1905, p. 28 (urmat de Densusianu, HdLR, II, p. 27 și de CADE), pornește de la lat. *summicella „vîrfuleț”. Dar ce este smicea, zmicea „vărguță”, „mlădiță” ? Singur Scriban se încumetă să-l explice ca o variantă a lui sîmcea din *senticella. Nu văd de ce n-am porni și pentru smicea tot de la *summicella, care nu face nici o dificultate, nici ca formă, nici ca înțeles. Suprimarea primei sau a celei de-a doua vocale este o problemă de tempo al vorbirii.