SOROCI, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Astăzi rar) 1. A fixa data la care urmează să se efectueze un lucru; a pune termen. Tată, am venit să sorocim nunta. STANCU, D. 175. Pînă să le spun o vorbă de mîngîiere, pînă să sorocim înmormîntarea, iacă vremea că se duse. GALACTION, O. I 257. ◊ Refl. pas. Nunțile se sorocesc în sat între crăciun și sf. Toader. STANCU, D. 172. ♦ A hotărî, a decide. Să învieze cînd o soroci dumnezeu. ȘEZ. V 135. 2. (În superstiții) A ursi, a descînta, a meni. Duhurile... ascultătoare de cei ce știu să le sorocească. GORJAN, H. IV 47. Apă curgătoare, Eu te sorocesc Tot cu pîne și cu sare Să lecuiești pe cutare. TEODORESCU, P. P. 383.