stấnjen, stânjeni, (stânjenel, stânjărel), s.m. 1. (reg.) Veche unitate de măsură pentru lungimi: „Doamne, mult tu ai muncit / Pântr-un stânjen de pământ” (Memoria, 2001: 115). 2. (bot.) Plantă erbacee perenă, cu flori mari, violete, albastre, albe sau galbene (Iris pumila, Iris florentina); coada cocoșului (Iris germanica). – Din sl. sežinĭ (Miklosich, Tiktin, după DER), probabil contaminat cu sl. sŭteženŭ „întins”, cf. rus. seženi (DER); din bg. stă(n)žen (DEX). ■ Cuv. rom. > bg. stănžen (Capidan, după DER).