STINGHIE, stinghii, s. f. 1. Bucată de lemn lungă și îngustă, care se fixează de-a curmezișul pentru a uni două sau mai multe elemente ale unei construcții sau pentru a susține, a întări ceva. Moșul se sculă și se apropie de gard. Se rezimă cu coatele de stinghie, urmîndu-și în liniște vorba. DUNĂREANU, CH. 72. Dă cu ochii, mai deoparte, de o cutie mare, lungită, făcută din scînduri rare, cu legături temeinice de stinghii groase. SP. POPESCU, M. G. 59. Tapițerul bătea zorit în stinghiile de brad. VLAHUȚĂ, O. AL. II 146. Se întoarse... cu o slugă a lui credincioasă, aducînd niște scînduri, stinghii, drugi, odgoane și pînze. ISPIRESCU, L. 367. 2. Partea unde se îmbină piciorul cu trunchiul la oameni și la animale. Vulturul s-a învăluit în văzduh, a plutit în înălțime, apoi s-a lăsat vîjîind asupra cerbului, pălindu-l cu aripa și ciugulindu-l cu clonțul la stinghie. SADOVEANU, D. P. 82.