străduință sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / P: ~du-in~ / Pl: ~țe, (rar) ~ți / E: strădui + -ință] 1 Încordare voluntară, îndelungată a forțelor fizice, intelectuale etc. în vederea realizării unei acțiuni, a atingerii unui scop² etc. Si: caznă (1), chin (1), efort (1), forțare (2), muncă, osteneală, sforțare, trudă, zbatere, (rar) străduială, străduire (2), (pop) canoneală, (înv) căznire¹ (6), nevoință, sforță, strădare, strădănuială, strădănuință, strădănuire, (reg) morânceală, strapaț, foală. 2 Muncă susținută, insistentă într-un domeniu de activitate, la învățătură etc. Si: asiduitate, insistență, perseverență, râvnă, sforțare, sârguință, zel, (pop) osârdie. 3 (Pex) Spor la muncă Si: hărnicie (2), vrednicie, zel, (pop) sârg, (îvr) diligență² (1), silință, strădanie (4) Vz încercare, stăruință. corectat(ă)