STRĂFUND, străfunduri, s. n. (Adesea fig.) Adînc, adîncime. Cîteodată, Cimpoieșu intra în vorbă. Răspundea cu grijă și ochii lui aveau în străfund lumini mari de mirare. CAMILAR, N. I 35. Fu în ochii lui în clipa asta o oboseală care venea din străfundul timpurilor, căci e în el istovirea tuturor strămoșilor. CAMIL PETRESCU, O. II 282. Moș Petrache s-a mulțumit să caște vîrtos, să se uite în străfundul cerului, la stele, la lună. POPA, V. 181. Simțea cum i se ridică din străfundul sufletului... un dor de răzbunare. BART, E. 218.