STURLUBATIC, -Ă, sturlubatici, -e, adj. Nebunatic, neastîmpărat, zvăpăiat; lipsit de judecată, năuc. Și eu eram vesel ca vremea cea bună și sturlubatic și copilăros ca vîntul în turburarea sa. CREANGĂ, A. 34. Boala... face pe copil năuc, sturlubatic și rău. ȘEZ. II 129. ◊ Fig. Deșertăciunea subt cuvinte sturlubatice ce nu se leagă unul cu altul îi cangrena noastră. RUSSO, O. 81. – Variante: sturlubatec, -ă (CREANGĂ, P. 292), sturluibatec, -ă (NEGRUZZI, la TDRG), sturluibatic, -ă (RUSSO, O. 65) adj.