SUPT³, -Ă, supți, -te, adj. Slab, uscat; (despre față, obraji) scofîlcit. [Fata] avea un păr ca paiele, obrajii supți, ochii fără gene. CAMIL PETRESCU, O. I 42. Lîngă fereastră, mama, cu fața suptă de neodihnă, își leagănă copilașul bolnav pe genunchi. GÎRLEANU, L. 44. Vine Costea din război... Fața arsă, trupul supt, Straiul colbuit și rupt. COȘBUC, P. I 130. Peste puțin sosi... Lică, un om ca de treizeci și șase de ani, înalt, uscățiv și supt la față. SLAVICI, N. II 56.