SĂBIUȚĂ, săbiuțe, s. f. 1. Săbioară (1). 2. Plantă erbacee, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de sabie, cu florile purpurii; crește prin păduri și fînețe (Gladiolus imbricatus); săbioară. Barbarii, spre a-și scădea volumul splinei... aspiră pe gură fum de săbiuță. ODOBESCU, S. II 293. Iată mintă, săbiuță. NEGRUZZI, S. I 97.