SĂLĂȘLUIRE, sălășluiri, s. f. Acțiunea de a (se) sălășlui și rezultatul ei; locuire, ședere, viețuire. Cei ce s-au așezat întru sălășluire aici, întîi au coprins județul Romanaților. ODOBESCU, S. I 300. ♦ Adăpost, găzduire, ospitalitate. Umblînd din loc în loc m-am rătăcit... și te rog să-mi dai sălășluire. CREANGĂ, P. 288. ♦ (Concretizat) Locuință, așezare. Puind el la cale sălășluirea, bucătăria, hruba. DRĂGHICI, R. 121.