Definiția cu ID-ul 512492:
Etimologice
tandur (-re), s. n. – 1. Scaun sau masă cu mangal dedesubt. – 2. Adăpost care servește ca stînă sau ca ocol. – Var. tandîr. Tc. (arab.) tandur (Șeineanu, II, 348), cf. ngr. ταντοῦρι, bg. tandr, sb. tandur.
tandur (-re), s. n. – 1. Scaun sau masă cu mangal dedesubt. – 2. Adăpost care servește ca stînă sau ca ocol. – Var. tandîr. Tc. (arab.) tandur (Șeineanu, II, 348), cf. ngr. ταντοῦρι, bg. tandr, sb. tandur.