TEMEINICIE s. f. Însușirea a ceea ce este temeinic; soliditate, trăinicie, tărie; statornicie. Frumusețea lor și temeinicia sînt vrednice de vedere. GOLESCU, Î. 106. ◊ Loc. adv. Cu temeinicie = temeinic, serios; cu insistență. Se vorbea chiar cu temeinicie... de un oarecare Harizon, care își avea copilul mort acasă, iar el, la circ, făcuse atîtea comicării. ARDELEANU, D. 271.