tíndă, tinde, (dial. tindă), s.f. (reg.) Încăpere mică (un fel de hol) situat la intrarea caselor țărănești, din care se intră în cameră și în cămară; în timp, tinda s-a mărit și a devenit un fel de bucătărie: „La noi, la casa acea veche, aveam tindă și cămară. Și cămara era lungă cât era tinda. Și după ușă, în tindă, mama avea două polițe și acolo punea găinile” (Bilțiu, 1999: 132). – Lat. *tenda „cort” (Densusianu, Pușcariu, după DER).