tiribombă În Lex. Reg., p. 57, întîlnim cuvîntul tiribombă „călușei” (din raionul Vinju Mare). Imediat după primul război mondial, cuvîntul era răspîndit în limbajul familiar din București și din alte părți, cu sensul de „drăcie” (astăzi se zice drăcie cu pălărie), „comèdie, surpriză” ? etc. Originea cuvîntului trebuie văzută în cîntecul tiribomba, care era pe atunci la modă (cu tiribomba, uite-așa, țuica, și-o mastic-aș bea), iar acesta își datora numele, fără îndoială, cîntecului popular italian tiribomba, cu care de altfel nu avea comun nici melodia, nici cuvintele. Evident, valoarea expresivă a cuvîntului a făcut să fie folosit în romînește oarecum ca o interjecție.