toceală sf [At: GALACTION, O. 14 / Pl: ~eli / E: toci³ + -eală] 1-3 (Îvr) Tocire (1-3). 4 (Fam; fig) Însușire mecanică a unei lecții, a unor cunoștințe Si: (fam) tocire, tocit¹ (3), (înv) buchereală, buchiseală. 5 (Fam; fig) Insistare exagerată în învățarea unei lecții, a unei materii etc. Si: (fam) tocire (5), tocit¹ (4).