TOCIT, -Ă, tociți, -te, adj. (Despre obiecte tăioase sau ascuțite) Care nu mai taie, cu tăișul îngroșat. Bat și-ntorc pe nicovală Fiarele de plug, tocite, Și le-ascut ca pe cuțite. D. BOTEZ, F. S. 76. ♦ Ros, uzat. În halatul ei tocit... se plimba prin cameră. DUMITRIU, N. 51. Banii de aramă, de argint, de aur sînt șterși, tociți, lucioși. Au trecut prin mii și mii de mîini omenești. STANCU, U.R.S.S. 122.