trágă f., pl. trăgĭ (d. a trage). Munt. Tub (de tinichea, de caucĭuc) de tras vin din butoĭ pe vrană sorbind întîĭ cu gura. (Asta se face și c’o tĭugă saŭ c’o tivdă). Olt. Săniuță (tîrlie saŭ cĭoaclă de tîrîit o greutate oare-care: lemne ș. a.) saŭ chear o sanie mare. V. și traglă și targă.