TĂMÎIȚĂ, tămîițe, s. f. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori verzui și cu miros aromatic puternic, foarte plăcut (Chenopodium). Văl de brumă arginție Smălțuitu-mi-a grădina, Firelor de tămîiță Li se uscă rădăcina. GOGA, P. 103. Văd cum trece prin poiană o fantasm’, o copiliță, Purtînd flori de mac în mînă, pe sîn, flori de tămîiță. COȘBUC, P. II 137. Iar în dreapta mai ducea... Măghiran nevestelor Tămîiță babelor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 513.