tărbuc n. sac cu coada de lemn pentru prinderea peștilor. [Cf. torbă].

tărbuc (-ce), s. n. – Plasă de pescuit în formă de sac, minciog mare. – Var. tărbuf, tărboc, tîrboc, tîrbuc, tîrbog, tărăbuf, tărăbuță. Bg. tărbuh „burtă, stomac” sb. trbok, trbuk (Candrea; Scriban); este dubletul lui tîrban, s. n. (Banat, stomac), din sb. trba, der. tîrbănos, adj. (cu pîntecele mare).

tărbuc, tărbucuri, s.n. (reg.) sac cu coada de lemn pentru prinderea peștilor.