UCENIC sm., UCENICĂ (pl. -ce) sf. 1 🖋 ‡ Școlar, discipol, învățăcel: a doua zi după ziua Nașterii (Mîntuitorului) vin dascălii școalelor cu ucenicii cei mai aleși (LET.); nu te arăta dascăl, pînă a nu fi ucenic (ZNN.) ¶ 2 ⛪ † Apostol ¶ 3 ⊕ Cel ce intră la un meșter ca să învețe o meserie: dimineața, calfele și cei doi ucenici erau la lucru (SLV.); se băgă ucenic... (și) într’o jumătate de an lucra ca o calfă veche (ISP.) [vsl. učenikŭ].