UDA (ud) I. vb. tr. 1 A face ud, a muia în apă, a stropi cu apă sau cu alt lichid: o vulpe hitleană nemeri de-și uda coada în apă și scutura pre foc de vrea să-l stingă (MX.); grădinarul... îi puse să lucreze la pămînt, să care apă, să ude florile (ISP.); udă întîiu grădina ta și, de-ți mai rămîne apă, udă și pe a vecinului (ZNN.); cu lacrămile mele așternutul mieu voiu uda (DOS.) ¶ 2 A curge printr’un loc: Dunărea udă șase țări pînă la vărsarea ei în mare ¶ 3 A stropi cu urină. II. vb. refl. 1 A se face ud: sus! părinte, sus! că se udă cărțile (SB.); ce șade în apă și nu se udă? (GOR.), ghicitoare despre „umbră” ¶ 2 A urina: (negii) se nasc din pricină că s’au udat broaștele pe mîinile ori picioarele cuiva (PAMF.); cînd se udă cînele pe păretele casei, femeii îi place alt bărbat (GOR.); (P): nu știi pe unde se udă găina, ești încă prea tînăr, prea fără experiență, ca să știi toate [lat. udare].