ULIȚĂ, ulițe și uliți, s. f. 1. Drum îngust, de obicei nepavat, în interiorul unui sat sau al unui oraș, mărginit de o parte și de alta de case sau împrejmuiri. V. stradă, străduță. Vedea în închipuire ulița mare a satului. DUMITRIU, N. 170. În piață, ne rupem cîrduri, apoi ne despărțim pe uliți ș-apucăm fiecare spre casă. VLAHUȚĂ, O. A. 234. Călugărul nostru trece... prin lungile șp întunecoasele ulițe. EMINESCU, N. 51. ◊ Expr. A bate ulițele = a umbla fără rost, a fi haimana. ◊ Fig. Încotro se întorcea viteazul, uliți, uliți făcea printre trîmbele de turci. ISPIRESCU, M. V. 24. Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți, Printre cetele păgîne trec, rupîndu-și large uliți. EMINESCU, O. I 148. 2. Oamenii care locuiesc într-o uliță (1). Aici la mine s-a strîns de frică toată ulița. CAMILAR, N. I 73.