ULUCĂ (pl. -ci) sf. 1 Scîndură groasă: tavanul acestei camere era de grinzi și uluci de stejar frumos lucrate (FIL.) ¶ 2 pl. Gard de scînduri, zaplaz, pălan(t) (🖼 5161): el avea două perechi de case una lîngă alta și despărțite numai prin niște uluci (BR.-VN.); ulucile erau ciur de găurile prin care ieșeau la uliță cîinii cu grămada (I.-GH.) [uluc].