URCA (urc) l. vb. tr. 1 A sui, a duce sus (pe deal, pe un loc ridicat): În brațe-o lua, Pe schele o urca, Pe zid o punea (ALECS.-P.); ~ oile la munte; ~ pe cal ¶ 2 A ridica, a înălța: Piramidele’nvechite Urcă’n cer vîrful lor mare (EMIN.) ¶ 3 A spori, a mări, a ridica: ~ prețul; proprietarul mi-a urcat chiria; i-a urcat leafa (C. SCĂDEA) ¶ 4 A se sui: ascultă, omule, iapa dumitale poate să urce pe drumeacul ăla? (R.-COD.); toată lumea se coborî din trăsuri și urcă dealul pe jos (D.-ZAMF.). II. vb. refl. 1 A se sui, a se cățăra: a se ~ pe deal; Așa sării în grădină... Și pe-o claie de paie ca să mă culc mă urcai (PANN); ca iedera ce se urcă pe copaci și pe pereți (ZNN.); tot sîngele i se urcă în obraz (VLAH.); a se ~ pe cal, a încăleca: mirele dă de un cal și se urcă pe el și fuge și fuge (RET.); a se ~ pe tron, pe scaun, a deveni împărat, rege, domn: împăratul se coborî din scaun și se urcă fiul cel mic cu soția sa (ISP.) ¶¶ C. COBORÎ ¶ 2 A ajunge la un nivel mai ridicat: barometrul, termometrul se urcă ¶ 3 A spori, a crește, a se mări, a se ridica: prețurile s’au urcat ¶¶ C. SCĂDEA ¶ 4 A forma un total: pagubele pricinuite de foc se urcă la mai multe sute de mii de lei; cheltuelile de reparație se urcă la cîteva mii de lei [lat. vulg. *orĭcare< orior].