URGIE sf. 1 Mînie grozavă (în spec. a lui Dumnezeu, a unui stăpînitor, a unei mulțimi): Doamne, nu cu urgia ta mă vădi, nece cu mînia ta mă certa (DOS.); atunce grăi-va cătră’nșii în mînia sa și cu urgia sa smentéște ei (PS.-SCH.); (împăratul) după ce dojeni... pe dădacă, oropsi pe fie-sa cu ~ (ISP.); la 1814, refugiat la Viena de urgia lui Caragea, care căuta să-l prindă și să-l predea Turcilor (I.-GH.); este grozav lucru să vadă cineva urgia poporului (ISP.); urgia pierde și pre cei înțelepți, iară răspunsul cucernic întoarce mînia și cuvîntul aspru aprinde urgia (BIBL.) ¶ 2 Nenorocire trimisă asupra oamenilor prin deslănțuirea mîniei lui Dumnezeu, blestem, plagă; pr. ext. pacoste, grozăvie: Haldeii mai înainte de potop cu scrisoare haldeească pre stîlp de piatră au scris urgiile ce era să fie în lume (N.-COST.); Adam... i-au îngrozit cu două urgii a lui Dumnezeu, ce era să vie în lume, una cu apă și alta cu foc (N.-COST.); aduceau în țara asta blîndă urgia și jaful războiului (VLAH.); hotărî ca să dea pe fiica lui de soție, și jumătate împărăția sa, acelui voinic, care va scăpa țara de această ~ (ISP.): stăpînul mă așteaptă și grozavă ~ poate să cadă pe capul meu, din astă pricină (CRG.) ¶ 3 ‡Exil: l-au trimis în ~ în Cetatea Albă, August Cesarul Romului, pentru niște scrisori în stihură (N.-COST.) [lat. vulg. orgia].