URGISI (-isesc) I. vb. tr. 1 ‡A avea mînie asupra cuiva, a fi mînios pe cineva, a-l urî: urgisia pre el frații săi derept acéia (PAL.) ¶ 2 A retrage cuiva favoarea, bunăvoința ce i-a arătat, a nu mai vrea să știe de el; a oropsi: (împăratul) dintr’acel ceas o au urgisit ca să nu mai fie volnică a să mai purta în portul ei împărătesc (GAST.); stăpîne, stăpîne, ce ți-am greșit ca să ne urgisești astfel, păcătoșii de noi (I.-GH.) ¶ 3 A lăsa în părăsire: care preot nu va purta grijă de beserica lui, ce o va urgisi (PRV.-MB.) ¶ 4 ‡A exila: (Traian) i-a urgisit, adecă i-au trimis în urgie la țările Armeniei (N.-COST.). II. vb. refl. ‡A se mînia grozav, a se aprinde de mînie: déca auzi Antioh împăratul cuvintele acestea, să urgisi cu mînie (BIBL.) [ngr. ὸργίζομαι, influențat în fonetism de urgie].