URLĂTOR I. adj. verb. URLA¹. Care urlă; (maimuțe) urlătoare, gen de maimuțe care au obiceiul să urle la răsăritul și apusul soarelui, stîrnind la țipăt pe toate celelalte animale din pădurile Americei de Sud. II. URLĂTOARE sf. 🌐 Pîrău ce se coboară cu vuet din înălțimea unui munte; cascadă: mai jos, străpungînd piatra, se ivesc cele două urlători, din care cea mare se aruncă în cascadă (UR.); într’un singur vuet de ~ pe stînci, așa curgea furtuna pe valea Țicăului (DEM.).