URNI (-nesc) I. vb. tr. 1 A mișca din loc, a împinge mai încolo (cu oare-care greutate): a adus o stîncă așa de mare, c’abia o mie de oameni puteau s’o urnească din loc (VAS.); urni din loc căruța care trosnea de încărcată ce era (DLVR.); îi trebue vre-o zece minute mecanicului să-și încarce iar pompa de abur comprimat și să poată urni trenul din loc (CAR.) ¶ 2 Pr. ext. A scoate afară de undeva, a face să iasă: nu știa cum să mă urnească mai de grabă din casă (CRG.); nu-i puteam urni din crîșmă nici cu boii (SAD.). II. vb. refl. 1 A se mișca dintr’un loc: acum alaiul domnesc de-abia se mai urnește (VLAH.); să te tupilezi jos la pămînt și să-i lași să te latre cît le place, fără să te urnești din loc (CRG.); oamenii cunoșteau binele, rîdeau de rău, dar nu se urneau din loc (SLV.) ¶ 2 A ieși, a pleca de undeva: fericiți cei ce se urnesc de la biserică pînă nu’ncepe predica arhiereului (CAR.) [vsl. urinąti].