URSITOARE, ursitoare, s. f. (În concepțiile mistice) 1. Ființă imaginară despre care se crede că hotărăște soarta omului, imediat după nașterea lui. Se vede că-l ursise ursitoarea să-i putrezească oasele în pădurea Cotoșmanei. GALACTION, O. I 274. Dragul meu, nu sînt frumoasă? Toate darurile firii Mi le-au dat la leagăn daruri ursitoarele, zefirii. EFTIMIU, Î. 106. Cununa ta de zile și de visuri Au împletit-o rele ursitoare. GOGA, P. 30. A treia seară, cînd veniră ursitoarele, se întîmplă ca unchiașul să fie deștept. ISPIRESCU, L. 97. 2. (Învechit) Soartă, destin, ursită (1). Așa mi-a fost ursitoarea sau planeta. GORJAN, H. II 69. Nouă ani dacă trecea... Ursitoarea se-mplinea, Feciorașul se-ntorcea. TEODORESCU, P. P. 618. – Pl. și: ursitori (EMINESCU, N. 29).