vấlfă, vâlfe, s.f. (reg.; mag.) 1. Duh, zână. 2. Presentiment: „Vâlfa este un fel de presimțire. Când îți vine să cânți morțește, ai vâlfă că va muri cineva din familie sau i se va întâmpla o nenorocire. Animalele mugesc, caii nu au stare” (Memoria, 2002: 474). – Din sl. vlŭchva „vrăjitor” (Miklosich, după DER); din sl. vlŭhvŭ, bg. vlahva (DEX, MDA).