văicări vb. IV. refl. (fam., mai ales deprec.) A scoate strigăte (prelungi), gemete (din cauza unei dureri, a unei suferințe etc.); a se tîngui, a se văita, a se căina. ◊ Fig. Vîntul gemea ca un nebun, copacii din pădure se văicărau (CR.). ♦ (peior.) A manifesta o falsă disperare. Începu să se văicărască, crezînd că poate-l înduplecă. ♦ (tr.) A compătimi, a deplînge. • prez. ind. -esc. și văicăra vb. I. /de la vai.