vránă, vrăni, s.f. (reg.) 1. Gaură de butoi, cep: „Cu fir roșu l-o legat, / Pe vrană de toc l-o băgat” (Bârlea, 1924, II: 404). 2. Orificiul de la capătul fluierului: „Cu vrănuța cătă vânt. / Când vântuțu a sufla / Fluierașu-a fluiera” (Bilțiu, 1990: 19). 3. Concavitate: „Odată, la o femeie o vinit Marțolea și ea a știut să fugă în casă și să le întoarcă toate. Dar tocul cu slănina nu l-o înturnat cu vrana în jos și (acesta) o sărit să descuie ușa” (Bilțiu, 1999: 114). – Din bg. vrana „dop” (DER, DEX, MDA); din sl. vrana (Conev, după DER).