VÎLVOI adv. În neorînduială, în dezordine. Cînd deterăm cu ochii de acea groaznică dihanie... părul ni se rădică vîlvoi. ODOBESCU, S. III 253. Să prind hoțul de ciocoi... Și să-i fac părul vîlvoi. ANT. LIT. POP. I 75. ◊ (Adjectival) Făt-Frumos are hainele rupte și părul vîlvoi. EFTIMIU, Î. 123. ♦ (Substantivat, rar) Păr în neorînduială. Vîlvoiul își strămută doar direcția dinspre ochi spre creștet. C. PETRESCU, Î. II 52. – Variante: vălvoi (EMINESCU, N. 110), vulvoi (ISPIRESCU, U. 5, BOLINTINEANU, la TDRG) adv.