vădit², ~ă [At: AETHIOPICA, 31^r/23 / V: (înv) vedit / Pl: ~iți, ~e / E: vădi] 1 a (Înv; d. oameni) Care este demascat (3). 2 a (Înv; d. oameni) Ale cărui fapte au fost dezvăluite. 3 a (Înv; d. oameni) A cărui vinovăție a fost dovedită (cu probe). 4 a Ușor de observat. 5 a Ușor de înțeles Si: clar (12), limpede, lămurit. 6 a Care se impune conștiinței cu o certitudine absolută Si: evident (2), manifest, indiscutabil, (înv) vegheat² (5). 7 av În mod cert. 8 av În mod ostentativ 9-10 av, a (În mod) vizibil (1).

vădit¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 14^v /31 / Pl: ? / E: vădi] (Îvr) 1 Punere în evidență. 2 Manifestare.

vădit, -ă adj. 1 Care se poate observa sau înțelege (cu ușurință); care se impune prin claritate; care nu poate fi pus la îndoială. Unul e-n stare să tăgăduiască celuilalt cele mai vădite merite (CAR.) ♦ Care se manifestă, se exprimă în mod categoric, evident. Vorbele lui sînt influențate în mod vădit de cele întîmplate. ♦ (adv.) În mod clar, evident, neîndoielnic; în mod ostentativ, manifest. Generalul se arătă vădit satisfăcut (BRĂ.). 2 Care se percepe cu ajutorul văzului; care se poate vedea (cu ușurință); vizibil. Pieptul plin, vădită taină, Ți-l ascunzi sub larga haină (COȘB.). ◊ (adv.) Doamna brună, cu profil vădit armenesc (CĂL.). 3 (înv.; despre oameni) Ale cărui fapte au fost date în vileag, dovedite; care este demascat • pl. -ți, -te. și (înv.) vedit, -ă adj. /v. vădi.

VĂDIT, -Ă, vădiți, -te, adj. Care este limpede, evident, dat pe față, dovedit. Craiul voia pace cu padișahul, și nu se cădea ca un sfetnic, față de toată lumea, să facă un legămînt prea vădit. SADOVEANU, O. VII 97. Cu vădită nemulțumire, oaspete meu își luă rămas bun. C. PETRESCU, S. 177. Influența mediului imediat înconjurător asupra artistului e prea vădită. GHEREA, ST. CR. II 20. ♦ (Adverbial) În mod clar, lămurit. Pe mine reclama m-a interesat întotdeauna, încearcă Oanță să-i explice, vădit încurcat. SAHIA, N. 104. Vădit jicnită de aluzia mea, Magda se dusese. HOGAȘ, M. N. 31. Trăsura cea fină și amară dimprejurul gurii lui se adînci vădit. EMINESCU, N. 71.

VĂDIT¹, vădită (vădiți, vădite) Care se vede dintr-o dată; care se observă la prima vedere; evident. /v. a (se) vădi

VĂDIT² adv. Cu claritate; limpede. /v. a (se) vădi

vădit a. și adv. învederat.

vădít, -ă adj. din vedit, d. a se vedĭ. V. vedesc). Evident, învederat: lucru vădit. Adv. Vădit că e așa!

vădi [At: PSALT. 235 / V: (îrg) vedi, (îvr) văidi / Pzi: ~desc / E: vsl вадити] 1 vt (Înv) A acuza (1). 2 vt (Înv) A dezvălui (1) (faptele cuiva). 3 vt (Înv) A demasca (3). 4 vt (Înv) A dovedi cu probe vinovăția cuiva. 5 vt (Înv) A calomnia. 6 vt (Înv) A denunța (1). 7 vt (Înv) A trăda. 8 vt A pedepsi. 9 vt A mustra¹. 10-11 vtr A fi sau a face să fie evident. 12-13 vtr A (se) face simțit, cunoscut Si: a (se) arăta, a (se) manifesta. 14 vt A expune privirilor (scoțând în evidență) Si: a etala (2).

văidi v vz vădi

vedi v vz vădi

vedit, ~ă a vz vădit

vădi vb. IV. 1 tr., refl. A fi sau a face să fie evident, a (se) face simțit, cunoscut; a (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) exprima. Vădeau, la masă, cugetele, educațiile și apucăturile cele mai felurite (GAL.). ◊ (refl. pas., refl.) Să așteptăm pînă ce dușmanii singuri se vor vădi la lumină (SADOV.). 2 tr. A lăsa să se vadă, a expune privirilor (scotínd în evidență). Păru-i blond și moale ca mătasa Grumazul alb și umeri-i vădea (EMIN.). 3 tr. (înv.) A acuza, a învinui; a dezvălui (faptele unei persoane), a dovedi (cu probe) vinovăția unei persoane; a denunța, a trăda. Acesta... nu era vădit de dușman al nostru (BĂLC.). & (refl.) Te vădești din cele ce zici cum că n-ai avut dragoste (AETHIOPICA). ♦ A pedepsi; a dojeni, a mustra. Nu mă vădi, Doamne, -n vreme de mînie (DOS.). • prez.ind. -esc. /<sl. veche ваднтн.

vedit, -ă adj. v. vădit.

VĂDI, vădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face să se vadă, să fie evident; a pune în evidență, a dovedi, a arăta. Viața industrială o vădeau coșurile înalte ale fabricilor și uzinelor. STANCU, U.R.S.S. 177. Mîinile ei desfăcură pachetul și afișe vechi, strînse de o jumătate de veac, apăreau... ca să vădească mai bine drepturile ei. ANGHEL, PR. 120. Ochii, spălăciți și leneși, vădeau o minte somnoroasă. HOGAȘ, M. N. 32. Păru-i blond și moale ca mătasa Grumazul alb și umeri-i vădea. EMINESCU, O. IV 355. ◊ Refl. Să dai dascălului meu răsplata după cele ce se vor vădi. SADOVEANU, D. P. 23. 2. (Cu privire la persoane) A da de gol, a da pe față, a denunța. Înțelese că nu-i bine să-l vădească în acel loc față cu toți. SADOVEANU, Z. C. 260. ◊ Refl. Eu fusei pricina de se vădi vătavul. NEGRUZZI, S. II 236.

A VĂDI ~esc tranz. 1) A scoate la iveală; a remarca; a releva; a decela; a evidenția. 2) (persoane) A arăta așa cum este; a da pe față; a da de gol; a trăda; a destăinui. /<sl. vaditi

A SE VĂDI mă ~esc intranz. A se face văzut; a ieși la iveală; a se releva. /<sl. vaditi

vădì v. 1. a ieși la lumină, a se face cunoscut: o să se vădească nelegiuitul păcat PANN; 2. a denunța: să nu mă vădești ISP. [Slav. VADITI, a pârî, a bănui].

2) vădésc v. tr. (vsl. vaditi, a acuza, de unde și ung. vádolni, a acuza, văd, acuzațiune. V. vadnic și sfădesc). Vechĭ. Calomniez. Denunț, pîrăsc, acuz, daŭ de gol.

1) vădésc v. tr. vedesc.

vedésc și (ob.) vădésc v. tr. (vsl. vesti-vedon, a duce [de ex., la lumină] și infl. de vădesc 2 saŭ și fără asta, ca năvădesc. V. do-, ne- și răz-vedesc). Scot, arăt: pe cînd roĭbu păștea, Ĭon vădea azima, plosca și mĭelu fript, lelița se vădea pintre stejarĭ (Tel. VR. 1911, 10, 7). Fig. Scot în evidență (în relief), dovedesc: a vădi dreptatea. V. refl. Acest geograf se vedește că greșește (Tkt); a trebuit să vie războĭu ca să se vedească asta (Șez. 30, 201). V. vădit, evidențiez. corectat(ă)

vădi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vădesc, 3 sg. vădește, imperf. 1 vădeam; conj. prez. 1 sg. să vădesc, 3 să vădească

vădi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vădesc, imperf. 3 sg. vădea; conj. prez. 3 să vădească

vădi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vădesc, imperf. 3 sg. vădea; conj. prez. 3 sg. și pl. vădească

vădi (-desc, -it), vb. – 1. A acuza, a inculpa. – 2. A denunța, a pîrî, a indica. – 3. A publica, a pune în evidență, a demonstra. – Var. vedi. Sl. vaditi „a acuza” (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac, II, 442; Conev 101). Primul sens este înv. – Der. vădit, adj. (evident); vadnic, adj. (acuzator), înv.; văditor, adj. (acuzator; indicator). Cf. vădeală.

VĂDIT adj. 1. v. categoric. 2. v. clar. 3. v. evident. 4. v. indiscutabil. 5. v. notoriu. 6. v. fățiș.

VĂDIT adj. 1. categoric, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, (livr.) indubitabil, peremptoriu. (A manifestat o superioritate ~.) 2. clar, evident, flagrant, incontestabil, izbitor, învederat, limpede, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, vizibil, (livr.) manifest, (fig.) marcat. (Semne ~ de boală.) 3. apreciabil, categoric, considerabil, evident, important, însemnat, mare, sensibil, simțitor. (O ameliorare ~ a stării bolnavului.) 4. categoric, evident, flagrant, indiscutabil, izbitor. (Un adevăr ~.) 5. evident, învederat, notoriu, patent, (fig.) patentat. (O hoție ~.) 6. declarat, deschis, fățiș, mărturisit, recunoscut, (livr.) manifest. (Dușman ~ al războiului.)

VĂDI vb. v. denunța, pârî, reclama, spune.

VĂDI vb. 1. v. manifesta. 2. v. denota. 3. a arăta, a manifesta, (fig.) a acuza. (~ dureri în regiunea lombară.)

vădi vb. v. DENUNȚA. PÎRÎ. RECLAMA. SPUNE.

VĂDI vb. 1. a arăta, a demonstra, a dovedi, a manifesta. (~ reale aptitudini pentru...) 2. a arăta, a atesta, a denota, a indica, a releva, a trăda. (Proiectul întocmit ~ competența autorului lui.) 3. a arăta, a manifesta, (fig.) a acuza. (~ dureri în regiunea lombară.)

A vădi ≠ a masca, a voala