vătáf, vătafi, (vătaj, vătav), s.m. 1. Păcurar: „Că nu-s fiara fiarelor, / Că-s vătafu oilor” (Memoria, 2001: 12). 2. Mai mare peste păcurarii de la stână; baci, gazdă, păcurariul cel mare: „Baci sau vătaf, în Maramureș, cu frecvență mai mare a celui dintâi”, cu sensul de administrator de stână (Latiș, 1993). ■ „Vătaful este conducătorul păcurarilor care păzesc oile cu lapte; de obicei este desemnat de către stânaș; tot stânașul îl numește pe baci (conducătorul stânei și cel care prepară produsele lactate). Deci vătaf și baci nu e același lucru” (Georgeoni, 1936: 78). 3. Paznic de semănături sau fânațe (Petrova, Săcel, Moisei, Borșa); vătaf de țarină; gornic, boactăr, pândaș, iagăr. 4. Căpetenie, comandant, șef; vătaf de tâlhari: „Pă dânsa o d-auzât / Păunașî codrilor, / Vătăjî tâlharilor” (Papahagi, 1925: 266); vătaf de colindători, vătaf de țigani etc. – Din tc. vattas „cioban” (Șăineanu, Scriban); din tăt. vataha „grup” (Candrea, Cihac, după DER); cf. ucr. vataha (DEX, MDA), pol. wataha, bg. vatah (DEX).