ZADAR, ZĂDAR adv. Numai în construcțiunea în ~, fără folos, în deșert, de geaba: În zadar, mîndră, ’n zadar, În zadar mi te gați bine, Mergi la joc, nu te ia nime (IK.-BRS.); voind să aibă copii... au umblat pe la vraci și filosofi, dar în zadar (ISP.); În zadar striga ’mpăratul ca și leul în turbare (EMIN.); În deșert dar ți-e mirarea și în zadar te ciudești De ce nu-ți merge ’nainte și de ce nu procopsești (PANN.); în zădar am protestat, în zădar i-am spus... că am funcțiune publică de îndeplinit (CAR.) [sl. za darŭ].