ZBURĂTOR², zburători, s. m. (În mitologia populară) Ființă fantastică închipuită ca un spirit răufăcător, care intră în casă noaptea pe furiș și chinuiește fetele și femeile în somn; (în literatura romantică) personificarea dorului de iubit; întruchiparea idealizată a iubitului. Nu mi-e frică... – Ba să-ți fie! – Nu fac nici un rău femeii zburătorii, dimpotrivă. EFTIMIU, Î. 29. O rămîi, rămîi la mine, tu cu viers duios de foc, Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc. EMINESCU, O. I 80. Prin frunză, cînd se strecoară Raza zilei ce apune, Zburătorul se aruncă La copila care vine, Să culeagă fragi în luncă. ALECSANDRI, P. i 71. Ori ce să fie asta? întreabă pe bunica: O ști vrun leac ea doară, o fi vrun zburător! HELIADE, O. I 186.