ZGREPȚĂNA, zgreapțăn, vb. I. (Și în forma zgrepțena) 1. Intranz. A rîcîi, a zgîria. La ușă zgrepțănau mînile răniților. La geamuri se arătară fețe galbene. CAMILAR, N. I 447. Foxul impiegatului de la finanțe... începu să zgrepțene scîncind. C. PETRESCU, C. V. 49. Vulpea zgrepțănă cît zgrepțănă la rădăcina copacului. ȘEZ. III 187. ◊ Fig. Simțesc că zgreapțănă ceva acolo – doctorul spune că-i la ficat. SADOVEANU, P. M. 190. ◊ Refl. A se scărpina. Onofrei se zgrepțenă la tîmplă. SADOVEANU, F. J. 443. 2. Refl. A se cățăra, a se urca (pe ceva). Nu vezi ce e la dreapta, la stingă; nu mai știi că alții se zgreapțănă pe alte pripoare și cad sub altă răpăială de gloanțe. C. PETRESCU, Î. II 35. Sui degrabă în copacu ista, zise Vlasă lui Năstasă, zgrepțănîndu-se iute într-un copac scorburos și nalt. La TDRG. ♦ A se agăța, a se prinde de ceva. Se ridică în coate și se zgreapțănă de pat. Aproape să cadă. C. PETRESCU, C. V. 214. – Prez. ind. și: zgrepțăn (ȘEZ. III 187). – Variante: zgrepțena, zgrepțîna (C. PETRESCU, O. P. II 112) vb. I.