ZOAIE (pl. zoi), ZOALĂ¹, mai adesea pl. ZOALE sf. Apă cu săpun în care s’au spălat rufele, cu care s’a lăut cineva; lăturile rămase de la spălatul vaselor: cu zoaia în care s’a spălat cămeșa celui necurat ce a intrat în casă, de se spală copilul, se tămăduește (de rofii) PAMF.; Miercurea nu se spală cămeși, că pe ceea lume bei zoala GOR.; după ce te-ai spălat la cap, varsă îndată zoile, căci, tremurîndu-se pămîntul, îți va tremura capul cît vei trăi GOR.; să nu zolești Vinerea, ori spre Vineri, că stai pe ceea lume pînă în gît în zoală VOR.; pr. ext. cînd s’a înfierbîntat broasca, a început a curge dintr’însa niște zoi spurcate SB. [comp. bg. rus. rut. zolá].