ZÎMBRE, ZIMBRE sf. pl. 1 🐕 Rană ce fac caii, mai ales cei tineri, la gingii, din pricina fînurilor prea bățoase, apei de băut prea calde, etc.; calul ce are ~ mestecă greu, din cînd în cînd îi scapă fînul mestecat, iar cerul gurii e roșu și umflat: pentru zîmbre la cai... falca de sus să se ardă cu sare DRĂGH.; în gura vitei se introduce un lemn gros, ca să rămînă deschisă, apoi se taie zîmbrele cu foarfecile sau cu cuțitul PĂC. ¶ 2 Fig. A face ~, a se uita cu jind la ceva, a rîvni, a-i lăsa gura apă: el făcea zîmbre, privind cu jale la jilțurile ministeriale ALECS. [comp. pol. zabry < vsl. zabŭ „dinte”].