ZĂCEA (zac) vb. intr. 1 A sta întins în pat sau pe pămînt (de lene sau de oboseală), a sta culcat: pînă cînd, leneșule, zaci, și cînd din somn te vei scula? (BIBL.); dar scoală, somnore, ce zaci ca o vită? vezi de gată carul și mergi la pădure (RET.); maidanele Bucureștilor gemeau de soldați cari zăceau cu sutele în ploaie și în frig, ghemuiți în noroiu (I.-GH.) ¶ 2 A boli, a zăcea în pat de boală: Pe-un pat alb ca un lințoliu, zace lebăda murindă, Zace palida virgină, cu lungi gene, voce blîndă (EMIN.); Macrian... se războli pre cale, de zăcea într’un sat la niște oameni (MX.); un glonț m’a nemerit drept în piept, de am zăcut șase luni (I.-GH.); de zaci de friguri și vrei să te lecuești, să arunce cineva peste tine, pe când dormi, o doniță de apă (GOR.) ¶ 3 A se odihni în mormânt, a fi îngropat; aci zace X., inscripție săpată de obiceiu pe crucile de la morminte ¶ 4 Fig. A se afla în interior; a sta ascuns în cineva sau în ceva: aurul ce zace în pământ; multă răutate zace în inima lui; Frumusețea cui nu-i place? Dar nu știi în ea ce zace (ZNN.) [lat. jacēre].